3 intrări

11 definiții

descotoșmăníre sf [At: MDA ms / V: ~náre / Pl: ~ri / E: descotoșmăni] 1 Scoatere a hainelor (prea groase și prea multe). 2 Dezbrăcare de lucruri care incomodează.

descotoșmăná v vz descotoșmăni

DESCOTOȘMĂNÁ, descotoșmănez, vb. I. (Pop.) Tranz. și refl. A(-și) scoate hainele (prea groase și prea multe); a (se) dezbrăca de lucruri care incomodează. [Prez. ind. și: descotoșmănesc.Var.: descotoșmăní vb. IV] – Pref. des- + [în]cotoșmăna.

DESCOTOȘMĂNI vb. IV v. descotoșmăna.

DESCOTOȘMĂNÁ vb. I v. descotoșmăni.

DESCOTOȘMĂNÍ, descotoșmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate hainele (prea groase și prea multe); a (se) dezbrăca de lucruri care incomodează. [Var.: descotoșmăná vb. I] – Des1- + [în]cotoșmăni.

DESCOTOȘMĂNÍ, descotoșmănesc, vb. IV. Tranz. A scoate hainele, țoalele în care e înfășurat cineva. V. dezbrobodi. (Refl.) În sfîrșit izbutise a se descotoșmăni dintre blănuri. REBREANU, R. I 217.

!descotoșmăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 descotoșmăneáză

descotoșmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotoșmănésc, imperf. 3 sg. descotoșmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. descotoșmăneáscă

A descotoșmăna ≠ a îmbodoli, a încotoșmăna

A DESCOTOȘMĂNÍ ~ésc tranz. A dezbrăca de hainele prea multe și prea groase. /des- + a [în]cotoșmăni

Intrare: descotoșmăna
descotoșmăna verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descotoșmăna descotoșmănare descotoșmănat descotoșmănând singular plural
descotoșmănea descotoșmănați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descotoșmănez (să) descotoșmănez descotoșmănam descotoșmănai descotoșmănasem
a II-a (tu) descotoșmănezi (să) descotoșmănezi descotoșmănai descotoșmănași descotoșmănaseși
a III-a (el, ea) descotoșmănea (să) descotoșmăneze descotoșmăna descotoșmănă descotoșmănase
plural I (noi) descotoșmănăm (să) descotoșmănăm descotoșmănam descotoșmănarăm descotoșmănaserăm, descotoșmănasem*
a II-a (voi) descotoșmănați (să) descotoșmănați descotoșmănați descotoșmănarăți descotoșmănaserăți, descotoșmănaseți*
a III-a (ei, ele) descotoșmănea (să) descotoșmăneze descotoșmănau descotoșmăna descotoșmănaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descotoșmăni descotoșmănire descotoșmănit descotoșmănind singular plural
descotoșmănește descotoșmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descotoșmănesc (să) descotoșmănesc descotoșmăneam descotoșmănii descotoșmănisem
a II-a (tu) descotoșmănești (să) descotoșmănești descotoșmăneai descotoșmăniși descotoșmăniseși
a III-a (el, ea) descotoșmănește (să) descotoșmănească descotoșmănea descotoșmăni descotoșmănise
plural I (noi) descotoșmănim (să) descotoșmănim descotoșmăneam descotoșmănirăm descotoșmăniserăm, descotoșmănisem*
a II-a (voi) descotoșmăniți (să) descotoșmăniți descotoșmăneați descotoșmănirăți descotoșmăniserăți, descotoșmăniseți*
a III-a (ei, ele) descotoșmănesc (să) descotoșmănească descotoșmăneau descotoșmăni descotoșmăniseră
Intrare: descotoșmănit
descotoșmănit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descotoșmănit descotoșmănitul descotoșmăni descotoșmănita
plural descotoșmăniți descotoșmăniții descotoșmănite descotoșmănitele
genitiv-dativ singular descotoșmănit descotoșmănitului descotoșmănite descotoșmănitei
plural descotoșmăniți descotoșmăniților descotoșmănite descotoșmănitelor
vocativ singular
plural
descotoșmănire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descotoșmănire descotoșmănirea
plural descotoșmăniri descotoșmănirile
genitiv-dativ singular descotoșmăniri descotoșmănirii
plural descotoșmăniri descotoșmănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: descotoșmănire
descotoșmănire
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)