12 definiții pentru descălecător descălicător

descălecătór, ~oáre sm, a [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~i, ~oáre / E: descăleca + -tor] 1-2 (Persoană) care coboară de pe cal. 3-4 (Persoană) care se stabilește undeva. 5-6 (Persoană) care întemeiază o țară.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Înv.) Întemeietor de țară. [Var.: descălicătór s. m.] – Descăleca + suf. -ător.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Înv.) Întemeietor de țară. [Var.: descălicătór s. m.] – Descăleca + suf. -ător.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Arhaizant) Întemeietor de țară. Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini. EMINESCU, O. I 149. – Variantă: descălicătór (CAMIL PETRESCU, B. 187) s. m.

descălecătór s. m., pl. descălecătóri

descălecătór s. m., pl. descălecătóri

DESCĂLECĂTÓR ~i m. înv. Întemeietor de țară. ~ul Moldovei. /a descăleca + suf. ~ător

descălecător m. fig. întemeietor: Basarabi și voi Mușatini, descălecători de țară, dătători de legi și datini EM.

descălecătoáre sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~óri / E: descăleca + -toare] 1-3 Descălecare (1-3).

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

Intrare: descălecător
descălecător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălecător descălecătorul
plural descălecători descălecătorii
genitiv-dativ singular descălecător descălecătorului
plural descălecători descălecătorilor
vocativ singular
plural
descălicător
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălicător descălicătorul
plural descălicători descălicătorii
genitiv-dativ singular descălicător descălicătorului
plural descălicători descălicătorilor
vocativ singular
plural