11 definiții pentru descălecătoare descălicătoare

descălecătoáre sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~óri / E: descăleca + -toare] 1-3 Descălecare (1-3).

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit mai ales de cronicari) Descălecare. [Var.: descălicătoáre s. f.] – Descăleca + suf. -ătoare.

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit mai ales de cronicari) Descălecare. [Var.: descălicătoáre s. f.] – Descăleca + suf. -ătoare.

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit de cronicari; azi arhaizant) Descălecare (2). (Atestat în forma descălicătoare) Cronică a întîmplărilor afundate în ceața de dinainte de descălicătoare. C. PETRESCU, R. DR. 40. De la descălicătoare... trăim ca în sînul lui Avram. ODOBESCU, S. III 218. – Variantă: descălicătoáre s. f.

descălecătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. descălecătórii

descălecătoáre s. f., g.-d. art. descălecătórii

descălecătoare f. 1. locul unde se descalecă; 2. stabilire perpetuă într'un loc (v. descălecà); 3. epoca colonizării Principatelor: neamul meu a slujit țării dela descălecătoare FIL.

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

descălicătoáre f., pl. orĭ. Descălicare (acțiunea, timpu saŭ locu): de la descălitoarea Românilor. – Vest. descălec-.

Intrare: descălecătoare
descălecătoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălecătoare descălecătoarea
plural
genitiv-dativ singular descălecători descălecătorii
plural
vocativ singular
plural
descălicătoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălicătoare descălicătoarea
plural
genitiv-dativ singular descălicători descălicătorii
plural
vocativ singular
plural