2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta.

DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta.

derutare sf [At: DLR ms / Pl: ~tări / E: deruta] (Fig) 1 Zăpăcire. 2 Dezorientare. 3 Înșelare. 4 Atitudine, comportament care determină o persoană să se încurce, să se zăpăcească astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro să o apuce.

DERUTÁRE s.f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. [< deruta].

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

deruta vtr [At: DN3 / Pzi: ~tez / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

A DERUTÁ ~éz tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

*derutéz v. intr. (fr. dé-router, d. route, drum, d. lat. rupta [via], cale ruptă [derivată] din alta). Fac pe cineva să-șĭ peardă drumu, dezorientez. Fig. Încurc, dezorientez, zăpăcesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri

derutáre s. f., g.-d. art. derutării; pl. derutări

derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză

derutá vb., ind. prez. 1 sg. derutéz, 3 sg. și pl. deruteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DERUTA vb. a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.)

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

Intrare: derutare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • derutare
  • derutarea
plural
  • derutări
  • derutările
genitiv-dativ singular
  • derutări
  • derutării
plural
  • derutări
  • derutărilor
vocativ singular
plural
Intrare: deruta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deruta
  • derutare
  • derutat
  • derutatu‑
  • derutând
  • derutându‑
singular plural
  • derutea
  • derutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • derutez
(să)
  • derutez
  • derutam
  • derutai
  • derutasem
a II-a (tu)
  • derutezi
(să)
  • derutezi
  • derutai
  • derutași
  • derutaseși
a III-a (el, ea)
  • derutea
(să)
  • deruteze
  • deruta
  • derută
  • derutase
plural I (noi)
  • derutăm
(să)
  • derutăm
  • derutam
  • derutarăm
  • derutaserăm
  • derutasem
a II-a (voi)
  • derutați
(să)
  • derutați
  • derutați
  • derutarăți
  • derutaserăți
  • derutaseți
a III-a (ei, ele)
  • derutea
(să)
  • deruteze
  • derutau
  • deruta
  • derutaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

derutare

  • 1. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: dezorientare

etimologie:

  • vezi deruta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

deruta

etimologie: