DERIVĂ, derive, s. f. I. 1. (Mar. și aviație) Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vînt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vîntului și a valurilor. ◊ Expr. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... Acum, eram la deriva unor puteri superioare mie. CAMIL PETRESCU, U. N. 214. 2. (Mil.) Unghiul format de planul de tragere cu planul de ochire; servește la tragerile indirecte, cînd ținta se află în spatele unui deal sau al unei coline. Tunarii de la tunurile următoare schimbară înălțătorul și deriva. SANDU-ALDEA, U. P. 138. II. Partea fixă a cîrmei verticale a unui avion, a unui planor etc.