opțiuni
  • info

2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. dépolymérisation.

depolimerizare sf [At: DEX / Pl: ~zări / E: cf fr dépolymérisation] Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu greutăți moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului.

DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu greutăți moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. dépolymérisation.

DEPOLIMERIZÁRE s.f. Fenomen invers polimerizării; descompunere a unui polimer. [Cf. fr. dépolymérisation].

DEPOLIMERIZÁRE s. f. reacție în care se produce descompunerea unui polimer în compuși chimici mai simpli (monomeri sau polimeri inferiori). (după fr. dépolymérisation)

DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.

DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.

depolimeriza vt [At: DN3 / Pzi: ~zéz / E: fr dépolymériser] (Chm) A supune depolimerizării.

DEPOLIMERIZÁ vb. I. tr. A efectua operația de depolimerizare. [< fr. dépolymériser].

DEPOLIMERIZÁ vb. tr. a efectua reacția de depolimerizare. (< fr. dépolymériser)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri

depolimerizáre s. f. → polimerizare

depolimerizá vb., ind. prez.1 sg. depolimerizéz, 3 sg. și pl. depolimerizeáză

Intrare: depolimerizare
depolimerizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • depolimerizare
  • depolimerizarea
plural
  • depolimerizări
  • depolimerizările
genitiv-dativ singular
  • depolimerizări
  • depolimerizării
plural
  • depolimerizări
  • depolimerizărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: depolimeriza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • depolimeriza
  • depolimerizare
  • depolimerizat
  • depolimerizatu‑
  • depolimerizând
  • depolimerizându‑
 singular plural
  • depolimerizează
  • depolimerizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • depolimerizez
 (să)
  • depolimerizez
  • depolimerizam
  • depolimerizai
  • depolimerizasem
a II-a (tu)
  • depolimerizezi
 (să)
  • depolimerizezi
  • depolimerizai
  • depolimerizași
  • depolimerizaseși
a III-a (el, ea)
  • depolimerizează
 (să)
  • depolimerizeze
  • depolimeriza
  • depolimeriză
  • depolimerizase
plural I (noi)
  • depolimerizăm
 (să)
  • depolimerizăm
  • depolimerizam
  • depolimerizarăm
  • depolimerizaserăm
  • depolimerizasem
a II-a (voi)
  • depolimerizați
 (să)
  • depolimerizați
  • depolimerizați
  • depolimerizarăți
  • depolimerizaserăți
  • depolimerizaseți
a III-a (ei, ele)
  • depolimerizează
 (să)
  • depolimerizeze
  • depolimerizau
  • depolimerizară
  • depolimerizaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

depolimerizare

  • 1. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

depolimeriza

  • 1. chimie A supune depolimerizării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: