2 intrări

4 definiții

deplumá vt [At: DN3 / Pl: ~méz / E: fr déplumer] (Frm) A lipsi de pene.

deplumá vb., ind. prez.1 sg. depluméz, 3 sg. și pl. deplumeáză

DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].

DEPLUMÁ vb. tr. a smulge penele; a jumuli. (< fr. déplumer)

Intrare: depluma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depluma deplumare deplumat deplumând singular plural
deplumea deplumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deplumez (să) deplumez deplumam deplumai deplumasem
a II-a (tu) deplumezi (să) deplumezi deplumai deplumași deplumaseși
a III-a (el, ea) deplumea (să) deplumeze depluma deplumă deplumase
plural I (noi) deplumăm (să) deplumăm deplumam deplumarăm deplumaserăm, deplumasem*
a II-a (voi) deplumați (să) deplumați deplumați deplumarăți deplumaserăți, deplumaseți*
a III-a (ei, ele) deplumea (să) deplumeze deplumau depluma deplumaseră
Intrare: deplumat
deplumat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deplumat deplumatul depluma deplumata
plural deplumați deplumații deplumate deplumatele
genitiv-dativ singular deplumat deplumatului deplumate deplumatei
plural deplumați deplumaților deplumate deplumatelor
vocativ singular
plural
deplumare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deplumare deplumarea
plural deplumări deplumările
genitiv-dativ singular deplumări deplumării
plural deplumări deplumărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)