deochetor, ~oare [At: CANTEMIR, HR. 100 / V: ~chitor, deoic~, didiochitoriu, ~otor sm / Pl: ~i, ~oare / E: deochea + -ător] (În superstiții) 1-2 smf, a (Persoană) care pretinde că are puterea de a deochea (1), de a influența soarta sau starea cuiva prin deochi (1). 3 smf Ființă supranaturală despre care se spune că pricinuiește răul, îmbolnăvirea sau schilodirea oamenilor și a animalelor care-i ies în cale. corectat(ă)