dendrită sf [At: STAMATI, D. / V: ~drit sn / Pl: ~te / E: fr dendrite] 1 (Glg; lpl) Pojghiță arborescentă de substanță minerală care se află pe fisurile și planurile de stratificație ale rocilor. 2 (Pex) Rocă pe care se află o dendrită (1). 3 (Blg) Prelungire ramificată, arborescentă a corpului celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă spre corpul celular în regiunea opusă cilindrului ax Si: dendron.

DENDRITĂ, dendrite, s. f. 1. (Anat.) Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase. 2. (Geol.; la pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, aflată pe fisurile și planurile de stratificație ale rocilor. Unele agate au frumoase dendrite în interiorul lor.

DENDRITĂ s.f. 1. Prelungire a neuronului; dendron. 2. (La pl.) Depozite de minerale care apar sub formă arborescentă. [< fr. dendrite, cf. gr. dendron – arbore].

DENDRITĂ s. f. 1. prelungire arborescentă, citoplasmatică a neuronului; dendron. 2. (pl.) depozite de minerale în formă arborescentă. (< fr. dendrite)

DENDRITĂ ~e f. 1) anat. Prelungire protoplasmică a celulelor nervoase. 2) la pl. geol. Depuneri de minerale în formă de arbori. /<fr. dendrite

dendrit smn vz dendrită

*dendrít n., pl. e (vgr. dendrites, d. déndron, copac; fr. dendrite, f. Cp. cu grafit, antracit). Min. Lemn petrificat orĭ peatră fosilă cu urme de ramurĭ. – Și dendrită f., pl. e (vgr. dendritis, -ítidos, f.).

dendrită s. f., g.-d. art. dendritei; pl. dendrite

dendrită s. f., g.-d. art. dendritei; pl. dendrite

dendrită s. f., pl. dendrite