2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].

demonizáre s. f. Aderare la demonism, la credința în demoni ◊ „Kristian participase la ceremoniile cultului satanic, unde se vede că a avut ce învăța. La anchetă s-a stabilit că avea psihicul dereglat (demonizarea nu figurează în diagnoză), băutura fiind doar adjuvant, iar Sarsailă un banal element de decor.” R.l. 10 VI 93 p. 1(din demon + -izare)

DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza.

demoniza vt [At: BARCIANU / Pzi: ~zéz / E: demon + -iza] 1-5 (Îdt) A personifica într-un demon (1-5).

DEMONIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da caracter demonic. [< demon + -iza].

DEMONIZÁ vb. tr. a da caracter demonic. (< demon + -iza)

demonizá vb. I A atrage de partea diavolului, a răului ◊ „Inteligența a fost mai curând exclusă pentru că nu putea fi demonizată. R.lit. 36/93 p. 3 (din demon + -iza)

demonizà v. a personifica într’un demon: poporul, demonizează febra.

*demonizéz v. tr. (vgr. daimonizo). Personific în forma unuĭ demon: poporu demonizează holera supt forma uneĭ babe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demonizáre s. f., g.-d. art. demonizării

*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză

demonizá vb., ind. prez.1 sg. demonizéz, 3 sg. și pl. demonizeáză

Intrare: demonizare
demonizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demonizare
  • demonizarea
plural
  • demonizări
  • demonizările
genitiv-dativ singular
  • demonizări
  • demonizării
plural
  • demonizări
  • demonizărilor
vocativ singular
plural
Intrare: demoniza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • demoniza
  • demonizare
  • demonizat
  • demonizatu‑
  • demonizând
  • demonizându‑
singular plural
  • demonizea
  • demonizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • demonizez
(să)
  • demonizez
  • demonizam
  • demonizai
  • demonizasem
a II-a (tu)
  • demonizezi
(să)
  • demonizezi
  • demonizai
  • demonizași
  • demonizaseși
a III-a (el, ea)
  • demonizea
(să)
  • demonizeze
  • demoniza
  • demoniză
  • demonizase
plural I (noi)
  • demonizăm
(să)
  • demonizăm
  • demonizam
  • demonizarăm
  • demonizaserăm
  • demonizasem
a II-a (voi)
  • demonizați
(să)
  • demonizați
  • demonizați
  • demonizarăți
  • demonizaserăți
  • demonizaseți
a III-a (ei, ele)
  • demonizea
(să)
  • demonizeze
  • demonizau
  • demoniza
  • demonizaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

demonizare

  • 1. Acțiunea, faptul de a demoniza.
    surse: DN

etimologie:

  • demoniza
    surse: DN

demoniza demonizat

  • 1. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Demon + sufix -iza.
    surse: DEX '09 DN