DELIR s. n. 1. Rătăcire sau tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări etc., caracteristică bolilor mintale, bolilor infecțioase și otrăvirilor. Dar ești bolnavă, fată... Vorbești singură prin săli ca într-un delir. CAMIL PETRESCU, T. III 338. Are friguri... e în delir. EMINESCU, N. 80. 2. Fig. Stare de exaltare, entuziasm excesiv, extaz, frenezie. Al meu suflet vorbi cînd nu putu În el să mai înece delirul pasiunii. MACEDONSKI, O. II 209. Tot focul amorului tînăr, tot delirul juneței cei mai înflorite le-am cheltuit. NEGRUZZI, S. I 55.