2 intrări

8 definiții

delegatar, ~ă smf, a [At: PR. DREPT. 348 / Pl: ~i, ~e / E: fr délégataire] 1-4 (Rar) (Persoană) care deleagă (1, 3).

DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire.

DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire.

delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre

delegatár adj. m., s. m., pl. delegatári; f. sg. delegatáră, pl. delegatáre

DELEGATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care deleagă, care dă delegație. [Cf. fr. délégataire].

DELEGATÁR, -Ă adj., s. m. f. (cel) care deleagă, care dă o delegație. (< fr. délégataire)

DELEGATÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care dă o delegație. /<fr. délégataire

Intrare: delegatar (adj.)
delegatar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • delegatar
  • delegatarul
  • delegataru‑
  • delegata
  • delegatara
plural
  • delegatari
  • delegatarii
  • delegatare
  • delegatarele
genitiv-dativ singular
  • delegatar
  • delegatarului
  • delegatare
  • delegatarei
plural
  • delegatari
  • delegatarilor
  • delegatare
  • delegatarelor
vocativ singular
plural
Intrare: delegatară
delegatară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • delegata
  • delegatara
plural
  • delegatare
  • delegatarele
genitiv-dativ singular
  • delegatare
  • delegatarei
plural
  • delegatare
  • delegatarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate – (arată)