14 definiții pentru deism

deísm sn [At: I. GOLESCU, C. / P: de-ism / Pl: ~e / E: fr déisme] 1 Doctrină filozofico-religioasă, răspândită în secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului și care admitea că lumea este supusă acțiunii legilor naturii. 2 (Pex) Teism.

DEÍSM s. n. Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii – Din fr. déisme.

DEÍSM s. n. Credință în existența lui Dumnezeu (fără recunoașterea revelațiilor). – Din fr. déisme.

DEÍSM s. n. Doctrină filozofică răspîndită în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea care recunoaște existența lui dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului și care admite că lumea este supusă acțiunii legilor naturii.

DEÍSM s.n. Orientare filozofică-religioasă din sec. XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății. [Pron. de-ism. / < fr. déisme, cf. lat. deus – zeu].

DÉISM s. n. orientare filozofico-religioasă care recunoaște existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, respingând însă ideea întruchipării lui într-o persoană și a intervenției sale în desfășurarea ulterioară a fenomenelor din univers. (< fr. déisme)

DEÍSM n. Concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu drept creator al universului, negând intervenția lui în dezvoltarea naturii și a societății. [Sil. de-ism] /<fr. déisme

deism n. sistema celor ce cred numai în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea prin mijlocul unor legi invariabile (fără a admite o religiune revelată).

*deizm n. (d. deist). Teizm care nu admitea revelațiunea, ci numaĭ pe Dumnezeŭ singur și fără nicĭ un cult: Jean-Jacques Rousseau a apărat deizmu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEÍSM (‹ fr.) s. n. Credința în existența unuia sau a mai multor zei. ♦ (În sec. 17-18) Credința în existența unei ființe supreme care este principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii și a societății, acestea funcționând autonom în afara creației primordiale (Voltaire, J.-J. Rousseau, B. Franklin, Th. Jefferson). ◊ Deismul englez = mișcare religioasă din sec. 17-18 care a accentuat religia naturală și a respins revelația, dogmele, urmărind stabilirea unor temeiuri raționale pentru credința în existența lui Dumnezeu (H. de Cherbury, M. Tindal, A. Collins).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

deísm s. n. Concepție filozofică-religioasă, fondată de Herbert of Cherbury (sec. 17), care respinge orice dogmă a religiilor oficiale, reducând religia la un fenomen decurgând din însăși natura omenească; afirmă existența lui Dumnezeu numai drept cauză primară a lumii și a omului, dar respinge providența lui Dumnezeu, negând prezența și lucrarea Lui în lume și în viața omului. Este contrar teismului. – Din fr. déisme.

Intrare: deism
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deism deismul
plural
genitiv-dativ singular deism deismului
plural
vocativ singular
plural