13 definiții pentru defectiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus.

DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus.

defectiv, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. GR. 73/v / V: (îvr) ~făpt~ / Pl: ~i, ~e / E: fr défectif] 1 (D. cuvinte flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale. 2 (D. cuvinte flexibile) Care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. 3 (Pgn) Incomplet. 4 (Pgn) Imperfect. 5 (Muz; d. game) Care nu cuprinde toate treptele octavei.

DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Gram.; despre cuvintele flexibile) Lipsit de unele forme (timpuri, moduri, număr, persoane, cazuri), care nu se întrebuințează la toate formele de conjugare sau de declinare. «A înțesa» este un verb defectiv.

DEFECTÍV, -Ă adj. (Despre părți de vorbire flexibile) Care nu are unele forme; nefolosit la toate formele flexionare. [Cf. lat. defectivus, fr. défectif].

DEFECTÍV, -Ă adj. (despre verbe, substantive și adjective) care nu este folosit la toate formele flexionare; (despre adverbe) care nu are (unele) grade de comparație (inclusiv pozitivul). (< fr. défectif, lat. defectivus)

DEFECTÍV ~ă (~i, ~e) (despre cuvinte flexibile) Care nu are toate formele gramaticale; lipsit de unele forme gramaticale. /<fr. défectiv, lat. defectivus

defectiv a. Gram. verb căruia îi lipsesc unele timpuri, moduri, persoane.

*defectív, -ă adj. (lat. defectivus). Gram. Căruĭa-ĭ lipsesc timpurĭ, modurĭ, persoane: verb defectiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve

defectív adj. m., pl. defectívi; f. sg. defectívă, pl. defectíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFECTÍV adj. (GRAM.) (înv.) scăzățiv. (Verb ~.)

DEFECTIV adj. (GRAM.) (înv.) scăzățiv. (Verb ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEFECTÍV, -Ă adj. (cf. lat. defectivus, fr. défectif): în sintagmele substantiv defectiv și verb defectiv (v.).

Intrare: defectiv
defectiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defectiv
  • defectivul
  • defectivu‑
  • defecti
  • defectiva
plural
  • defectivi
  • defectivii
  • defective
  • defectivele
genitiv-dativ singular
  • defectiv
  • defectivului
  • defective
  • defectivei
plural
  • defectivi
  • defectivilor
  • defective
  • defectivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

defectiv

  • 1. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: scăzățiv attach_file un exemplu
    exemple
    • «A înțesa» este un verb defectiv.
      surse: DLRLC

etimologie: