defecat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defeca] 1-6 Defacare (1-6).

defecat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: defeca] 1 (D. lichide) Limpezit prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (D. albuminele din soluții) Precipitat. 3 (D. zahăr) Extras din sfeclă. 4 (D. materii fecale) Eliminat din organism pe cale naturală.

defecație sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr défécation, lat defecatio] 1-6 Defecare (1-6).

defecațiune sf vz defecație

DEFECAȚIE s.f. Defecare. [Gen. -iei, var. defecațiune s.f. / cf. fr. défécation, lat. defaecatio].

DEFECAȚIUNE s.f. v. defecație.

DEFECAȚIE s. f. defecare (2). (< fr. défécation, lat. defaecatio)

*defecațiúne f. (lat. defaecátio, -ónis, curățare, scoaterea drojdiiĭ, d. faex, faecis, drojdie, dim. fáecula, feculă). Chim. Limpezirea uneĭ licorĭ. Med. Eliminarea materiilor fecale din corpu animalelor (dejecțiune). – Și -áție.

defecație (desp. -ți-e) s. f., art. defecația (desp. -ți-a), g.-d. art. defecației; pl. defecații, art. defecațiile (desp. -ți-i-)

defecație (-ți-e) s. f., art. defecația (-ți-a), g.-d. art. defecației; pl. defecații, art. defecațiile (-ți-i-)

defecație s. f. (sil. -ți-e), art. defecația (sil. -ți-a), g.-d. art. defecației; pl. defecații, art. defecațiile (sil. -ți-i-)

DEFECAȚIE s. v. defecare.