7 definiții pentru dedină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina.[1]

  1. Celelalte surse indică accent pe E (dédină). — gall

dédină sf [At: (a. 1519) PANAITESCU, O. Ț. 200 / Pl: ~ne / E: vsl дедина] (În țările române, în Evul Mediu) 1 Avere moștenită de la înaintași. 2 Stăpânire feudală ereditară.

dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dédină (-ni), s. f. – (Înv., și Bucov.) Uzanță, obicei. Sl. dĕdina (Tiktin), cf. datină.

Intrare: dedină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dedină
  • dedina
plural
  • dedine
  • dedinele
genitiv-dativ singular
  • dedine
  • dedinei
plural
  • dedine
  • dedinelor
vocativ singular
plural

dedină

  • 1. Avere moștenită de la înaintași.
    surse: DEX '09
  • 2. Stăpânire feudală ereditară.
    surse: DEX '09

etimologie: