DEDAT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. «cu», «la» sau cu un verb la conjunctiv sau infinitiv) Obișnuit, deprins. Îl bătea și un țînc de doisprezece ani, dacă era isteț și dedat la vicleșuguri. GALACTION, O. I 298. Ei, sărmanii, nu-s dedați Cu traiul prin străini! NECULUȚĂ, Ț. D. 100. Îs catane tinerele, Nu-s dedați la drumuri grele. ALECSANDRI, P. P. 296. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat, dedicat. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dedată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.