9 definiții pentru decurie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria.

DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria.

decúrie sf [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~ii / E: fr decuria] 1 Subdiviziune în armata romană formată din zece soldați. 2 Grupare de zece cetățeni romani (cu funcții administrative în municipii).

DECÚRIE s.f. 1. Subunitate în armata romană, formată din zece soldați. 2. (La romani) Conducere formată din zece persoane. [Gen. -iei. / < lat. decuria].

DECÚRIE s. f. 1. subunitate a centuriei din armata romană, formată din zece soldați. 2. colegiu de zece funcționari în Roma și în municipiile romane. (< lat. decuria)

DECÚRIE ~i f. 1) (la romani) Subdiviziune formată din zece soldați. 2) Conducere constând din zece persoane. [Art. decuria; G.-D. decuriei; Sil. -ri-e] /<lat. decuria

decurie f. trupă de zece soldați la Romani.

*decúrie f. (lat. decuria, d. decem, zece). Grupă de soldațĭ orĭ cetățenĭ la vechiĭ Romanĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)

Intrare: decurie
  • silabație: -ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decurie
  • decuria
plural
  • decurii
  • decuriile
genitiv-dativ singular
  • decurii
  • decuriei
plural
  • decurii
  • decuriilor
vocativ singular
plural

decurie

  • 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: