2 intrări

4 definiții

deculá vt [At: ȘINCAI, HR. II, 281/32 / V: ~lcá / Pzi: ~cúl și ~léz / E: ns cf dăhula] (Trs; înv; c. i. oameni) 1 A bate foarte tare, a doborî la pământ (ca urmare a unor lovituri). 2 (Pex) A nimici.

DECULÁ, decúl, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate rău, a deșela.

dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.

deculéz v. tr. V. dăhulez.

Intrare: decula
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decula deculare deculat deculând singular plural
decu deculați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decul (să) decul deculam deculai deculasem
a II-a (tu) deculi (să) deculi deculai deculași deculaseși
a III-a (el, ea) decu (să) decule decula deculă deculase
plural I (noi) deculăm (să) deculăm deculam decularăm deculaserăm, deculasem*
a II-a (voi) deculați (să) deculați deculați decularăți deculaserăți, deculaseți*
a III-a (ei, ele) decu (să) decule deculau decula deculaseră
Intrare: deculat
deculat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deculat deculatul decula deculata
plural deculați deculații deculate deculatele
genitiv-dativ singular deculat deculatului deculate deculatei
plural deculați deculaților deculate deculatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)