8 definiții pentru decubit

decúbit sn [At: BIANU, D. S. / V: ~us / Pl: ~uri / E: fr décubit, lat decubitus] 1 (Med) Poziție a corpului întins pe plan orizontal. 2 Rană (cangrenată) care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați în pat Si: escară. 3 Regiune a corpului unde apar astfel de răni.

DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus.

DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus.

DECUBÍT s.n. Poziție orizontală a corpului. ♦ Rană cangrenată, care apare uneori la bolnavi (pe piele) în locul pe care sunt siliți să stea culcați mai mult timp. [Var. decubitus s.n. / < fr. décubitus, lat. decubitus < cubare – a fi culcat].

DECÚBIT s. n. poziție orizontală relaxantă a corpului. (< fr. décubitus, lat. decubitus)

DECÚBIT n. 1) Poziție a corpului când este întins pe orizontală. 2) Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. /<fr. décubitus, lat. decubitus

Intrare: decubit

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decubit decubitul
plural
genitiv-dativ singular decubit decubitului
plural
vocativ singular
plural