7 definiții pentru decubit

DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus.

DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus.

DECUBÍT s.n. Poziție orizontală a corpului. ♦ Rană cangrenată, care apare uneori la bolnavi (pe piele) în locul pe care sunt siliți să stea culcați mai mult timp. [Var. decubitus s.n. / < fr. décubitus, lat. decubitus < cubare – a fi culcat].

DECÚBIT s. n. poziție orizontală relaxantă a corpului. (< fr. décubitus, lat. decubitus)

DECÚBIT n. 1) Poziție a corpului când este întins pe orizontală. 2) Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. /<fr. décubitus, lat. decubitus

Intrare: decubit
decubit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decubit decubitul
plural
genitiv-dativ singular decubit decubitului
plural
vocativ singular
plural