2 intrări

4 definiții

DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza.

*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză

decomunizá vb., ind. prez. 3 sg. decomunizeáză

DECOMUNIZÁ, decomunizéz, vb. I. Tranz. A înlătura, a desființa proprietatea comună; a privatiza. (< de1- + comuniza)

Intrare: decomuniza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decomuniza decomunizare decomunizat decomunizând singular plural
decomunizea decomunizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decomunizez (să) decomunizez decomunizam decomunizai decomunizasem
a II-a (tu) decomunizezi (să) decomunizezi decomunizai decomunizași decomunizaseși
a III-a (el, ea) decomunizea (să) decomunizeze decomuniza decomuniză decomunizase
plural I (noi) decomunizăm (să) decomunizăm decomunizam decomunizarăm decomunizaserăm, decomunizasem*
a II-a (voi) decomunizați (să) decomunizați decomunizați decomunizarăți decomunizaserăți, decomunizaseți*
a III-a (ei, ele) decomunizea (să) decomunizeze decomunizau decomuniza decomunizaseră
Intrare: decomunizat
decomunizat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decomunizat decomunizatul decomuniza decomunizata
plural decomunizați decomunizații decomunizate decomunizatele
genitiv-dativ singular decomunizat decomunizatului decomunizate decomunizatei
plural decomunizați decomunizaților decomunizate decomunizatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)