9 definiții pentru decolteu

decoltéu sn [At: DEX / V: (înv) ~ sf / Pl: ~uri și ~ée / E: fr décolleté] 1 Răscroială de diferite forme în jurul gâtului la o bluză, rochie etc. 2 Parte a corpului care rămâne descoperită din decolteu (1).

DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté.

DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Răscroială de diferite forme făcută în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a corpului care apare descoperită din răscroiala de la gât a unei haine femeiești. – Din fr. décolleté.

DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea decoltată a unei haine femeiești. ♦ Parte a corpului care apare datorită răscroielii decoltate a unei haine femeiești.

decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri

decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri

DECOLTÉU s.n. Partea decoltată a unei haine femeiești. ♦ Parte a corpului care apare din răscroiala de la gât a unei haine femeiești. [Pl. -uri. / < fr. décolleté].

DECOLTÉU s. n. partea răscroită în jurul gâtului a unei haine femeiești. ◊ partea descoperită a gâtului și a umerilor la femei. (< fr. décolleté)

DECOLTÉU ~ri n. 1) Răscroială adâncită în jurul gâtului (la o haină femeiască). 2) Parte a corpului care rămâne descoperită datorită răscroielii adâncite din jurul gâtului la o haină. /<fr. décolleté

Intrare: decolteu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decolteu decolteul
plural decolteuri decolteurile
genitiv-dativ singular decolteu decolteului
plural decolteuri decolteurilor
vocativ singular
plural