decepționism sn [At: GHEREA, ST. CR. I, 203 / P: ~ți-o~ / P: ~e / E: decepțiune + -ism] 1-2 Atitudine pesimistă manifestată în sec. XIX (în artă sau) în viață, prin expresia unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere față de progres.

DECEPȚIONISM s. n. Atitudine pesimistă determinată de orînduirea socială nedreaptă a burgheziei în epoca decadenței ei și manifestată în literatură prin expresia unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere față de forțele progresului. V. pesimism. Pe acest fond de optimism s-a altoit decepționismul lui [al lui Vlahuță] datorit, cum am spus, complexului întreg al vieții sociale. GHEREA, ST. CR. I 213. – Pronunțat: -ți-o-.

DECEPȚIONISM s.n. Fenomen prezent în arta și literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă față de realitatea socială, prin afirmarea unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere în progres. [< decepție + -onism].

DECEPȚIONISM s. n. fenomen prezent în arta și literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă față de realitatea socială, afirmarea unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere în progres. (< decepție + -/on/ism)

DECEPȚIONISM n. Fenomen în literatura și arta sec. XIX, manifestat printr-o atitudine pesimistă față de viață, prin dezamăgire și neîncredere în forțele progresului. [Sil. -ți-o-] /decepție + suf. ~ism

decepționism (desp. -ți-o-) s. n.

decepționism (-ți-o-) s. n.

decepționism s. n. (sil. -ți-o-)