2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa.V. debușa.

DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa.V. debușa.

debușare sf [At: DEX2 / Pl: ări / E: debușa] Trecere dintr-un loc închis, acoperit, la altul mai larg, deschis.

DEBUȘÁRE s.f. Acțiunea de a debușa. [< debușa].

DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher.

DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher.

debușa vi [At: DEX / Pzi: ez / E: fr déboucher] (Liv) A ajunge dintr-un loc îngust, acoperit, la un altul mai larg, deschis.

DEBUȘÁ vb. I. intr. (Mil.) A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. [< fr. déboucher].

DEBUȘÁ vb. intr. a da înspre..., a se deschide spre... ◊ (mil.) a ieși dintr-un loc îngust, acoperit, la loc deschis. (< fr. déboucher)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

debușáre s. f., g.-d. art. debușării; pl. debușări

debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 debușéze; ger. debușấnd

debușá vb., ind. prez. 1 sg. debușéz, 3 sg. și pl. debușeáză, 1 pl. debușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. debușéze; ger. debușând

Intrare: debușare
debușare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debușare
  • debușarea
plural
  • debușări
  • debușările
genitiv-dativ singular
  • debușări
  • debușării
plural
  • debușări
  • debușărilor
vocativ singular
plural
Intrare: debușa
verb (V202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • debușa
  • debușare
  • debușat
  • debușatu‑
  • debușând
  • debușându‑
singular plural
  • debușea
  • debușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • debușez
(să)
  • debușez
  • debușam
  • debușai
  • debușasem
a II-a (tu)
  • debușezi
(să)
  • debușezi
  • debușai
  • debușași
  • debușaseși
a III-a (el, ea)
  • debușea
(să)
  • debușeze
  • debușa
  • debușă
  • debușase
plural I (noi)
  • debușăm
(să)
  • debușăm
  • debușam
  • debușarăm
  • debușaserăm
  • debușasem
a II-a (voi)
  • debușați
(să)
  • debușați
  • debușați
  • debușarăți
  • debușaserăți
  • debușaseți
a III-a (ei, ele)
  • debușea
(să)
  • debușeze
  • debușau
  • debușa
  • debușaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

debușare

  • 1. Acțiunea de a debușa.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi debușa
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

debușa

  • 1. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. A da înspre..., a se deschide spre...
    surse: MDN '00

etimologie: