dava² sfa [At: AMIRAS, LET. III, 167/27 / V: davă (Pl: ~ve) / Pl: (7) ~le, (8) ~dave, ~vele / E: srb dava, tc dava] (Trî) 1 Proces. 2 (Pex) Ceartă. 3 (Pex) Necaz. 4 (Îe; după tc dava etmek) A face ~ A da în judecată. 5 (Reg; îe) A avea ~ (cu cineva) A se certa (cu cineva). 6 (Înv) Plângere. 7 (Olt; îf davă) Femeie căreia îi place să se certe.

dava¹ sfa [At: PÂRVAN, G. 42 / Pl: ~ve / E: izolat din nume de localități daco-getice ca Buridava, Capidava, Sucidava etc.] 1 Așezare dacică dezvoltată din punct de vedere economic și social. 2 (Pex) Capitală.

davá f. (turc. [d. ar.] dava). Sec. 18. Reclamațiune. V. dahie.

davă sf vz dava²

dava (-ale), s. f. – Plîngere, jalbă, acuzație în fața unui judecător. – Mr. dăvie. Tc. dava (Șeineanu, III, 45), cf. ngr. νταβᾶς, alb., bg., sb. dava. Sec. XVIII. – Der. davagilîc, s. n. (plîngere), din tc. davacilik; davagiu, s. m. (reclamant), din tc. davaci.

DÁVA subst. Cuvânt dac însemnând „așezare”, „localitate”. În toponimia traco-dacă apare ca al doilea element al unor denumiri compuse (ex. Capidava, Sucidava, Peledava etc.).

dava s. f. sg. heroină.

DAVA s. f. (Mold.) Reclamație, proces. Toate gîlcevele și davalele tătarilor, cu cîte se acolisea ei de moldoveni, unii cerind robi, alții cai, boi si alte nenumărate de tot felul de dava, ... că davalele lor nu avea sfîrșit. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: tc. dava. Cf. p o n o s l u.

dava s.f. (înv.) 1. reclamație, plângere. 2. femeie rea, cârcotașă.