DATIV, dative, s. n. (Gram.) Caz al declinării, funcționînd, de obicei, ca complement indirect (rar ca circumstanțial de loc) și răspunzînd la întrebarea: «cui?». Musteciosul Davidică de la Fărcașa, pînă tipărea o mămăligă, mîntuia de spus pe de rost... pronumele conjunctive de dativ și acuzativ. CREANGĂ, A. 84.