DAT¹ s. n. I. Faptul de a da; (urmat de determinări introduse prin prep. «la») efectuarea anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de la care se pleacă într-un raționament într-o discuție, într-o argumentare; fapt din care rezultă sau se deduc altele; noțiune fundamentală. Așadar acesta e datul... realitatea. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. 2. (În superstiții; numai în expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). (Pleonastic) Așa mi-e datul sorții, Să n-am eu pe băiatul meu La cap în ceasul morții. COȘBUC, P. I 193. 3. (În superstiții) Boală atribuită farmecelor, vrăjilor. Copila să-nflorească, Pe loc să se curățească De fapt, De dat, De pîră, De ură, De-ntristare Și de vătămare. ALECSANDRI, T. I 366. Să se spargă Toate pagubele, Daturile, Fapturile, Descîntecile, Farmecele Și vrajele. TEODORESCU, P. P. 385.