DANTELĂ, dantele, s. f. Împletitură lucrată de mînă (cu croșeta, cu acul etc.) sau la mașină, din fire de in, de bumbac sau de mătase și avînd diferite modele; servește ca podoabă (la rochii, rufărie etc.); (Mold.) horbodă. Am văzut de aproape cum se aleg firele întîmplării... în timp ce lucram aci la dantelă. CAMIL PETRESCU, T. II 186. [Avea] alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici. IBRĂILEANU, A. 180. ◊ Fig. Sonde înălțînd spre stele, Ca plopii, zvelte siluete În arabescuri și dantele, De-o mînă de artist tăiete. D. BOTEZ, F. S. 7. Soarele risipise norii spre Cotroceni și le stropise dantela cu sînge. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 95. Sub bolți... păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese. MACEDONSKI, O. I 23.