DANGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului. În satul părăsit, prinse a bate clopotul, lung – și codrul, către care mergea, se umplu de dangăte. CAMILAR, N. I 236. Un nor mare de praf se apropie de sat și un dangăt metalic neîntrerupt. BOGZA, C. O. 395. Roțile de oțel [ale trenului] bocăneau surd, ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. REBREANU, R. I 275.