Definiția cu ID-ul 895066:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DAMBLA, damblale, s. f. 1. (Popular) Apoplexie, paralizie, (regional) gută (2). A murit în patruzeci și șase, pe vară, de dambla. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 116, 6/4. Ca fulgerul mă săgeată un gînd sinistru: un atac de dambla!... Sînt pierdut!... CARAGIALE, O. II 312. ◊ (În legătură cu verbele «a lovi», «a izbi» etc.) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua! M. I. CARAGIALE, C. 8. Cînd află adevărul, căzu jos de supărare și, izbit de dambla, își dete în curînd duhul. MACEDONSKI, O. III 57. 2. Acces de furie, năbădăi. Pe grec îl apuca damblaua cînd auzea numele lui Spirca. CONTEMPORANUL, VI1 117. 3. Fig. (Familiar) Dorință, chef, poftă.