cĭórbă f., pl. e (turc. čorba, fertură, d. ar. šorba, fertură, šariba, a bea; alb. bg. sîrb. čorba, ung. csorba. V. nastrapă, șerbet, sirop, sorb 3). Munt. Fertură acră (borș) orĭ neacră în care s’a fert carne orĭ pește orĭ de post. Fig. Amestecătură (un discurs prea lung, o societate pestriță ș. a.) Prov. Cine s’a fript în (saŭ cu) cĭorbă, suflă și’n ĭaurt, cine a fost mușcat de șarpe, se teme și de șopîrlă; cine s’a’nșelat odată, e precáut pe urmă. V. heltugă.