cĭochínă f., pl. e și ĭ (probabil, rudă cu it. ciocca, strugure, dim. ciocchina, și înrudit cu cĭorchină. Cp. cu cîrcel, filamentu răsucit cu care vița se agață ca cu un cîrlig, apoĭ „strugure mic”. Cu turc. čykyn, grop, pachet, n’are legătură). Coada șeleĭ, arcada din apoĭ. Cĭochinare. A pune la cĭochină, a lega în apoĭa șeleĭ, (fig.) a da uĭtăriĭ. A-țĭ rupe cĭochinele degeaba, a umbla degeaba. Cîrlig la unele cingătorĭ țărăneștĭ. Gleznă, oasele proeminente de la gleznă. V. oblînc.