cĭoáclă f., pl. e (var. din țaclă, ca cĭuf față de țop 1. De aci și sîrb. rut. čakija, ung. csaklya, cîrlig. V. cĭoacă 2, cĭoclaș, cĭoclu, încĭocălez). Odinioară, tîrlia cu care se duceaŭ ceĭ morțĭ de holeră. Vest. Targă tîrîtă, tîrlie, săniuță saŭ cărucĭor de cărat lemne de foc. Cantitatea de lemne cărate așa, ca cele duse de țăranĭ în căruță ca să le vîndă: o cĭoaclă de lemne. V. traglă, tîrlie.