cățél m., pl. eĭ (lat. catĕllus, it. catello, fr. cheau, sp. cadillo. D. rom. vine ung. kecel). Cîne mic, fie puĭ, fie coteĭ. (Se zice și despre puiĭ de lup orĭ de vulpe). Fig. Om lingușitor, om de casa cuĭva. Larvă de albină. Est. Mîner de cosie, de coporîĭe. Fam. Iron. Cu cățel, cu purcel, cu toată pojijia, cu toțĭ aĭ tăĭ și cu bagaju. A nu avea nicĭ cățel, nicĭ purcel, a nu avea familie, a fi liber. Un cățel de usturoĭ (ca ngr. selida), un fir din bulbu usturoĭuluĭ (V. baĭb). Cățelu (orĭ țîncu) pămîntuluĭ, un fel de cîrtiță năhutie maĭ mare (spalax), care prezentă 11 speciĭ, dintre care 5 în România (BSG. 1933, 412). Cățeĭ de turbă, un fel de beșicuțe care se fac supt limbă.