călínă f., pl. e (bg. kalina, fruct de călin, soră maĭ mică a bărbatuluĭ; rut. kalina). Fruct de călin. Olt. Fam. Epitet alintător uneĭ cumnate maĭ micĭ orĭ între femeĭ (Izv. Sept. 1923, 22 și rev. I. Crg. 2, 163). Munt. Nume de țărancă. A poftit Călina la teĭ prăjit, țopîrlanca dorește ceva care e de nasu eĭ. V. cîrn, mălină, scroafă.