cîrcĭób, -óg și -óc n., pl. urĭ și oabe, oage, oace, (rus. krĭučók, rut. kručok, cîrligel, ca germ. ränke, intrigĭ, și ranke, cîrcel de viță). Est. Îngroșătură în firu de lînă, ceĭa ce e un defect. Fig. Fam. Șiretlic, încercare de a șicana: a umbla cu cîrcĭogurĭ. Simulacru, imitațiune, lucru prost: un cîrcĭog de cuțit (bulicher, cĭorsac). Adj. (cîrcĭob, -oabă). Munt. Zgîrcĭoabă, zgîrcit, avar, om cărpănos. V. lătunoaĭe, chițibuș.