cuțít n., pl. e (lat. côtítus, dat pe cute, orĭ din re-cŭtitus, circumcis. V. cute, ascut). Unealtă de tăĭat maĭ ales pînea și carnea saŭ orĭ-ce se poate tăĭa. Lovitură de cuțit: ĭ-a tras un cuțit. Fig. Emoțiune, durere, groază: a simțit un cuțit în inimă. A fi la cuțite cu cineva, a fi în mare dușmănie cu el. A ajuns cuțitu la os, aŭ ajuns lucrurile la extrem, nu se maĭ poate răbda. V. bricĭ, briceag, custură, pumnal.