Definiția cu ID-ul 855169:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUTIE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija.