curuiac, curuielnic În CV, 1949, nr. 6, p. 30, găsim curuielnic „coteț pentru păsări” (din fostul județ Mehedinți), iar în nr. 8 al aceluiași an, p. 35, curuiac, cu același înțeles (din fostul județ Gorj). DA cunoaște pe curelnic (din Banat) și curuielnic (Mehedinți), pe care le socotește derivate de la sl. kurŭ „cocoș” (cf. bg. курник „coteț”). CADE derivă pe curelnic din rus. курулъник (există ?) ; pare cel puțin curios ca un cuvînt de origine rusă să fie atestat numai în Oltenia. Dicționarele atestă numai pe rus., ucr. курятник, bg. куряк^`1 (acesta însă, înseamnă „clapon”), s.-cr. kurnjak „găinărie”, slov. kurjak „găinaț”. Scriban, care cunoaște aceste forme, explică pe curuiac din curnic (?), iar pe curuielnic din bg. kurelnik (?). Vezi și Bogrea, DR, I (1921), p. 278. Este limpede că rădăcina e slavă, și de asemenea sufixele, dar forme identice cu cele romînești nu apar în slavă. În primul rînd este nelămurită originea celui de-al doilea u. Dacă punem alături de curuiac pe buduiană și budiană, buruian (ă) și buriană, busuioc și busioc, liuluiac (vezi bg. люляк) și liliac, turuiac, uruioc și urioc etc., se vede ușor că cel de-al doilea u se datorește unei asimilări, grupurile -iia-, -iio- devenind -uia-, -uio- cînd în silaba anterioară era un u. Aceeași pare să fie explicația și pentru cel de-al doilea u din curuielnic.