2 definiții pentru curmea

curmeá (-éle), s. f. – Partea din spate a plugului. Origine incertă. Din rus. kormá „partea dinapoi”, după Cancel 15, sau din bg. kărmá (Conev 71). Weigand, Jb, XIX, 79, oscilează între lat. *columella și der. de la cormană, cu schimbare de suf. Este posibil să fie vorba de un der. de la curmei (sau *curmel), cum este cățel-cățea, dar semantismul nu este clar.

curmeá, curméle, s.f. (reg.) grindeiul plugului.

Intrare: curmea
curmea
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curmea curmeaua
plural curmele curmelele
genitiv-dativ singular curmele curmelei
plural curmele curmelelor
vocativ singular
plural