2 intrări

13 definiții

CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare.

CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.

CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. A se căsători (după ritualul religios). Și-n vremea cît s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum. COȘBUC, P. I 57. Apoi Țugidea... se cunună cu fata, iubita lui, și făcu o nuntă de se duse vestea peste tot pămîntul. ISPIRESCU, L. 332. A treia zi se cunună împăratul cu fata Genarului. EMINESCU, N. 29. Foaie verde iarbă rea, Dragă, drăguleana mea, Tu pe mine m-ai uitat, Cu urît te-ai cununat, Ți-ai luat urît pe-o zi, Și ți-o fi pînă-i trăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Poetic) Voi, munților mîndri, moșnegi cununați Cu stelele bolții albastre... GOGA, C. P. 51. ◊ Expr. (Familiar) A nu fi cununat cu cineva (sau cu nimeni) = a nu avea nici o obligație față de cineva. 2. Tranz. (Despre preoți) A declara (pe miri) căsătoriți din punct de vedere religios. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim unde-s munții rourați, Că-i un popă printre brazi Și cunună ne-ntrebați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios ai cununiei, în calitate de naș. Era vorba de Florea Lingurarul, pe care îl cununase bunicul dinspre mama. PAS, Z. I 159. Mai bine vă voi cununa, ca să fac fericirea voastră. ALECSANDRI, T. 367. Poruncit-a bădița... Să mă duc ca să-l curam; Cununa-l-aș, cununa, Da la fină ce-i voi da? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. ♦ (Despre părinți) A-și căsători fiul sau fiica. El dorise... să-și cunune toți copiii într-o zi. ISPIRESCU, L. 39.

cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă

cununá vb., ind. prez. 1 sg. cunún, 3 sg. și pl. cunúnă

CUNUNÁ vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

CUNUNÁ vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.

A SE CUNUNÁ mă cunún intranz. A-și consfinți căsătoria prin cununie. /<lat. coronare

A CUNUNÁ cunún tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriți, așezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naș. /<lat. coronare

cununá v. a consacra căsătoria, punând în timpul ceremoniei câte o cunună de flori pe capul mirelui și al miresei. [Vechiu-rom. a cununa, a încorona – lat. CORONARE].

cunún și (Trans. noed) curún, a v. tr. (d. cunună saŭ d. lat. coronare, a încununa, a încorona; pv. cat. sp. coronar, fr. couronner, pg. coroar). Vechĭ. Încunun. Azĭ. Căsătoresc: preotu ĭ-a cununat. Doară nu m'am cununat cu el saŭ cu ĭa [!]! se zice ironic cînd cineva se tot ține de tine și nu te lasă să te ducĭ unde vreĭ, ca cum aĭ fi legat pin [!] contract.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUNUNÁ vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

cununá vb. v. ÎNCORONA. ÎNCUNUNA. RĂSPLĂTI. RECOMPENSA.

Intrare: cununa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cununa cununare cununat cununând singular plural
cunu cununați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cunun (să) cunun cununam cununai cununasem
a II-a (tu) cununi (să) cununi cununai cununași cununaseși
a III-a (el, ea) cunu (să) cunune cununa cunună cununase
plural I (noi) cununăm (să) cununăm cununam cununarăm cununaserăm, cununasem*
a II-a (voi) cununați (să) cununați cununați cununarăți cununaserăți, cununaseți*
a III-a (ei, ele) cunu (să) cunune cununau cununa cununaseră
Intrare: cununare
cununare infinitiv lung
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cununare cununarea
plural cununări cununările
genitiv-dativ singular cununări cununării
plural cununări cununărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)