12 definiții pentru cumpărător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător.

cumpărător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: cumpăra + -(ăi)tor)] 1 a (Înv) Care se poate cumpăra. 2 sf Cumpărare (1). 3 sf (Pex) Act al cumpărării. 4 smf Persoană (fizică sau juridică) care cumpără.

CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană (fizică sau juridică) care cumpără. – Cumpăra + suf. -ător.

CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană care face o cumpărătură. V. client. În grădină e răcoare și cumpărătorii, după ce au stat în arșița tîrgului, vin aici să petreacă. V. ROM. noiembrie 1953, 60. ◊ (Învechit; obiectul cumpărăturii era o funcția în stat) Isprăvniciile, sameșiile... polcovniciile, acestea, zic, toate vînzîndu-se, cine poate zice că cumpărătorii nu iau din toată țara pe tot anul o sumă foarte mare și făr’ de nici o dreptate. GOLESCU, Î. 89. ◊ (Adjectival, rar) Care este de cumpărat, care poate fi cumpărat. De-ar fi dorul vînzător Și badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aș, Pe badea cumpăra-l-aș. ALECSANDRI, P. P. 300.

CUMPĂRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care cumpără ceva, care face o cumpărătură. /a cumpăra + suf. ~ător

cumpătător, ~oare a [At: DA / Pl: ~i, ~oare / E: cumpăta + -(ă)tor] (Rar) 1 Care potrivește. 2 Care dispune. 3 Care îndrumă. 4 Care pune ceva la cale. 5 Care determină pe cineva să facă un lucru. 6 Care se străduiește. 7 Care economisește. 8 Care păstrează. 9 Care menajează. 10 Care moderează. 11 Care se stăpânește. 12 Care diluează băuturile alcoolice cu apă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri

cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMPĂRĂTÓR s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.

CUMPĂRĂTOR s. client, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (Un ~ obișnuit al magazinului.)

Intrare: cumpărător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumpărător
  • cumpărătorul
  • cumpărătoru‑
plural
  • cumpărători
  • cumpărătorii
genitiv-dativ singular
  • cumpărător
  • cumpărătorului
plural
  • cumpărători
  • cumpărătorilor
vocativ singular
  • cumpărătorule
plural
  • cumpărătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cumpărător, -poare cumpărătoare

  • 1. Persoană care cumpără (mărfuri).
    exemple
    • În grădină e răcoare și cumpărătorii, după ce au stat în arșița tîrgului, vin aici să petreacă. V. ROM. noiembrie 1953, 60.
      surse: DLRLC
    • învechit Isprăvniciile, sameșiile... polcovniciile, acestea, zic, toate vînzîndu-se, cine poate zice că cumpărătorii nu iau din toată țara pe tot anul o sumă foarte mare și făr’ de nici o dreptate. GOLESCU, Î. 89.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) adjectival rar Care este de cumpărat, care poate fi cumpărat.
      exemple
      • De-ar fi dorul vînzător Și badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aș, Pe badea cumpăra-l-aș. ALECSANDRI, P. P. 300.
        surse: DLRLC
  • 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Cumpăra + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09