13 definiții pentru culpă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

culpă sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~pe / E: lat culpa, -em] (Jur) 1 Încălcare intenționată (sau nu) a unei obligațiuni contractuale sau a unei prescripții legale. 2 Greșeală. 3 Vinovăție.

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa.

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa.

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Călcare a unei prescripții legale; delict. Greșeală, vină, vinovăție. Evantia, sub culpa-i închipuită, simțea o dorință de sacrificiu. BART, 162. În tonul ei era parcă conștiința unei culpe. IBRĂILEANU, A. 196.

CÚLPĂ s.f. Greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unui fapt pedepsit de lege; vină. [< lat. culpa, cf. fr. coulpe].

CÚLPĂ s. f. greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăție. (< lat. culpa, fr. coulpe)

CÚLPĂ ~e f. jur. Vină constând din săvârșirea unei fapte ilicite cu consecințe păgubitoare. /<lat. culpa

*cúlpă f., pl. e (lat. culpa). Vină, greșeală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe

cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CULPĂ s. abatere, culpabilitate, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cúlpă (cúlpe), s. f. – Vină. Lat. culpa (sec. XIX). – Der. culpabil, adj. (vinovat), din lat. culpabilis (sec. XIX); culpabilitate, s. f. (vinovăție); culpeș, s. m. (vinovat), der. internă destul de riscantă, care pare a i se datora lui Odobescu, a fost folosită numai de unii scriitori din sec. XIX; inculpa, vb., din fr.; disculpa, vb., din fr. disculper, mai puțin folosit.

Intrare: culpă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • culpă
  • culpa
plural
  • culpe
  • culpele
genitiv-dativ singular
  • culpe
  • culpei
plural
  • culpe
  • culpelor
vocativ singular
plural

culpă

  • 1. științe juridice Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: delict
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Evantia, sub culpa-i închipuită, simțea o dorință de sacrificiu. BART, 162.
        surse: DLRLC
      • În tonul ei era parcă conștiința unei culpe. IBRĂILEANU, A. 196.
        surse: DLRLC

etimologie: