10 definiții pentru cugetător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător.

CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător.

cugetător, ~oare a [At: MINEIUL (1776) / Pl: ~i, ~oare / E: cugeta + -(ă)tor] 1 Gânditor. 2 (Îs) ~ de Dumnezeu Evlavios. 3 (Îe) A fi bun (sau de bine) ori (de) rău ~ A fi bine sau rău intenționat. 4 (Nob; d. lucruri și întâmplări) Care dă de gândit.

CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gînditor. V. filozof. Cugetătorii antici.În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte. EMINESCU, O. I 133. ◊ Compus: liber-cugetător v. liber.

CUGETĂTÓR ~i m. Persoană care studiază problemele fundamentale ale naturii și societății; gânditor. ◊ Liber-~ persoană care nu crede în Dumnezeu; ateu. /a cugeta + suf. ~ător

cugetător a. și m. cel ce cugetă, ale cărui cugetări sunt serioase, profunde; liber-cugetător, care nu recunoaște nicio autoritate în materie de opiniuni religioase.

cugetătór, -oáre adj. Care cugetă bine. Liber-cugetător, care nu recunoaște nicĭ o autoritate în materie de religiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cugetătór s. m., pl. cugetătóri

cugetătór s. m., pl. cugetătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUGETĂTÓR s., adj. 1. v. filozof. 2. adj. v. reflexiv.

CUGETĂTOR s., adj. 1. s. filozof, gînditor, (înv.) cugetăret. (Un mare ~ materialist.) 2. adj. gînditor, meditativ, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.)

Intrare: cugetător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cugetător
  • cugetătorul
  • cugetătoru‑
plural
  • cugetători
  • cugetătorii
genitiv-dativ singular
  • cugetător
  • cugetătorului
plural
  • cugetători
  • cugetătorilor
vocativ singular
  • cugetătorule
plural
  • cugetătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cugetător, -oare cugetătoare

etimologie:

  • Cugeta + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09