cujeică sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~jăi~, cuge~, cugelcă, ~elcă, ~jolcă / Pl: ~ici / E: ucr кужелика] (Reg) 1-2 Furcă sau lemn de tors. corectat(ă)

cojeică sf vz cujeică

cojoică sf vz cujeică

cugeică sf vz cujeică

cugelcă sf vz cujeică

cujăică sf vz cujeică

cujelcă sf vz cujeică

cujolcă sf vz cujeică

cujeică (cujeici), s. f. – Furcă de tors. Sl. kyžilĭ, prin intermediul rut. kyželĭca (Drăganu, Dacor., I, 294). Sec. XVII, Mold. și Trans.

CUJEICĂ s. v. furcă.

cujeică s. v. FURCĂ.

cujéică, cujeici, (cojolcă, cojalcă, cojălcă, cujalcă), s.f. (reg.) Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice). ■ Atestată în var. cojălcă, în partea de nord a Maramureșului, cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului, cujeică, în Lăpuș. – Din ucr. kyželĭca (Drăganu, după DER; MDA).

cujeică, cujeici, (cujalcă, cojolcă, cojalcă, cojălcă), s.f. – (reg.) Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice) (Stoica, Pop, 1984: 51). Furca este introdusă într-o gaură făcută anume în laviță sau într-un scăunel mic, fără spătar (Mirescu, 2006: 129). Cojălcă, în partea de nord a Maramureșului; cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului; cujeică, în Lăpuș: „Să-m’ aducă lemn de fus / Și cujelcuță de nuc, / Ca după el să mă duc” (Bilțiu, 2006: 188). – Din ucr. kyželĭca < sl. kyžilǐ (Drăganu, cf. DER; MDA).

cujeică, -i, (cujalcă, cojalcă, cojălcă), s.f. – Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice) (Stoica, Pop 1984: 51). Furca este introdusă într-o gaură făcută anume în laviță sau într-un scăunel mic, fără spătar (Mirescu 2006: 129). Cojălcă, în partea de nord a Maramureșului; cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului; cujeică, în Lăpuș. – Din ucr. kyželĭca (Drăganu cf. DER).