cujeică, cujeici, (cujalcă, cojolcă, cojalcă, cojălcă), s.f. – (reg.) Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice) (Stoica, Pop, 1984: 51). Furca este introdusă într-o gaură făcută anume în laviță sau într-un scăunel mic, fără spătar (Mirescu, 2006: 129). Cojălcă, în partea de nord a Maramureșului; cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului; cujeică, în Lăpuș: „Să-m’ aducă lemn de fus / Și cujelcuță de nuc, / Ca după el să mă duc” (Bilțiu, 2006: 188). – Din ucr. kyželĭca < sl. kyžilǐ (Drăganu, cf. DER; MDA).