coconiță sf vz cuconiță

coniță¹ sf vz cuconiță

cuconiță sf [At: DA / V: coc~ / Pl: ~țe / E: cucoană + -iță] 1-2 (Șhp) Cucoană (6) (tânără).

COCONIȚĂ. CUCONIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. COCOANĂ ¶ 2 Cocoană tînără, domnișoară ¶ 3 Maram. Oaș. Fetiță ¶ 4 Olten. 🐦 = STICLETE.

CUCONI, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconi vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.

CUCONIȚĂ, cuconițe, s. f. (Și în forma coconiță sau prescurtat, familiar, coniță; pe cale de dispariție) Diminutiv al lui cucoană. 1. v. cucoană (1). Coniță!... Veniți aici la lumină. SEBASTIAN, T. 245. Coconiță... dumneata ai luat un capriț drept amor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. v. cucoană (2). Aflînd că boierul nu este acasă și văzînd pe cuconița într-un cerdac... – începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Coniță-mare = cucoană-mare. Spuneați că vă duceți mîine la ceai la conița-mare. CAMIL PETRESCU, T. II 138. – Variante: coniță, coconiță s. f.

CUCONIȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană. [Var.: coconiță, coniță s. f.]

A CUCONI ~esc tranz. (persoane) A numi cu termenul de „cucoană” sau „cucoane”. /Din cucoană

A SE CUCONI mă ~esc intranz. 1) A căpăta maniere de cucon sau de cucoană. 2) A se comporta ca un cucon sau ca o cucoană. /Din cucoană

coconită f. cocoană tânără, titlu de onoare dat tinerelor fete de burghezi sau de nobili.

coconíță f., pl. e (d. cocoană, ca și ngr. kokkonitsa). Fam. Cocoană tînără. Domnișoară. – Maĭ fam. coniță. – În est cu-.

coníță, V. coconiță.

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconesc, imperf. 3 sg. cuconea; conj. prez. 3 sg. și pl. cuconească

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

CUCONIȚĂ s. v. sticlete.

cuconiță s. v. STICLETE.