2 intrări

15 definiții

crușire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cruși] 1 Tăbăcire (1). 2 Crușit1 (1).

CRUȘÍRE s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.

cruși [At: POGOR, HENR. 229 / Pzi: esc / E: ucr кryщити] 1 vt A argăsi (1). 3 vtr A (se) înroși. 4 vt A vopsi (cu roșu închis). 5 vt A stropi cu sânge. 6 vt (Fig) A face de râs pe cineva. 7 vi (D. animale) A urina cu sânge. 8 vr (D. vaci) A da lapte cu sânge. 9 vr (D. dinți) A se strepezi.

CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty.

CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty.

CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A argăsi, a tăbăci.

crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă

crușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. crușeáscă

CRUȘÍ vb. v. argăsi, tăbăci.

crușí (crușésc, crușít), vb.1. A tăbăci, a argăsi. – 2. A înroși. – 3. A însîngera, a umple de sînge. Rut. krušiti „a muia”, cf. rus. krušitĭ „a desface” (Scriban; DAR). Semantismul pare clar, deoarece tăbăcitul presupune operația de a muia pielea și, pe de altă parte, coaja de arin, care se folosește în această operație, are culoare roșiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der. crușețea, s. f. (plantă comestibilă, Barbarea vulgaris), al cărei nume provine fără îndoială de la cruși (Bogrea, Dacor., I, 336), dar nu de la sensul a înroși (DAR), ci probabil de la cel de a muia căci așa se pregătește planta; crușei (var. crușin), s. m. (plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut. krušiná (DAR), este probabil cuvînt identic cu mr. cruș „păducel”, pe care Pascu, I, 70 îl deriva de la lat. coruscus; crușeală, s. f. (tăbăcit, acțiunea de a tăbăci; baie de tăbăcit); crușit, s. n. (tăbăcit).

crușí, crușésc, vb. IV (reg.) 1. a argăsi, a tăbăci, a dubi. 2. a (se) înroși, a vopsi.

crușì v. Mold. 1. a tăbăci pieile, opincile; 2. a urina sânge (de vite). [Cf. rut. KRUŠITI].

*crușésc v. tr. (sîrb. rut. krušiti, rus. -ítĭ, a sfărăma, a putrezi, d. kruh, țandură, bucățică, fărmătură. V. crihan). Mold. Trans. Tăbăcesc, dubesc. Mold. sud (și încrușésc). Spăl rufele răŭ fixînd murdăria în ele pin leșie neprimenită. V. refl. și intr. (după coloarea crușeliĭ). Urinez cu sînge (vorbind de vite). V. zăpresc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

crușire s. v. ARGĂSEALĂ. ARGĂSIRE. TĂBĂCEALĂ. TĂBĂCIRE. TĂBĂCIT.

cruși vb. v. ARGĂSI. TĂBĂCI.

Intrare: cruși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cruși crușire crușit crușind singular plural
crușește crușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crușesc (să) crușesc crușeam crușii crușisem
a II-a (tu) crușești (să) crușești crușeai crușiși crușiseși
a III-a (el, ea) crușește (să) crușească crușea cruși crușise
plural I (noi) crușim (să) crușim crușeam crușirăm crușiserăm, crușisem*
a II-a (voi) crușiți (să) crușiți crușeați crușirăți crușiserăți, crușiseți*
a III-a (ei, ele) crușesc (să) crușească crușeau cruși crușiseră
Intrare: crușire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crușire crușirea
plural crușiri crușirile
genitiv-dativ singular crușiri crușirii
plural crușiri crușirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)