*cristál n., pl. e (lat. crystallum și crystallus, vgr. krýstallos, d. krýos, frig, ger, gheață, it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolită, clondir). Formă simetrică pe care o ĭaŭ unele substanțe minerale (saŭ și neminerale) cînd trec din stare lichidă în solidă: cristale de cŭarț, de zahăr. Sticlă de cea maĭ bună calitate, foarte curată și limpede. Cristal de stîncă, cŭarț. – Vulg. cleștar (cu toate că Delv. Iosif Anghel ș.a. aŭ avut rău gust de a zice așa supt pretext că așa zice poporu. În realitate, poporu nu știe de acest cuvînt). Biblia d. 1688 zice criștal, probabil după pol. orĭ după ung. kristály, de unde Ardeleniĭ zic criștal. Alte forme vulgare îs creștal și cliștar.