2 intrări

5 definiții

credént s. m., pl. credénți

CREDÉNȚ, credențuri, s. n. (Reg.) Bufet. – Din germ. Kredenz.

CREDÉNȚ, credențuri, s. n. (Reg.) Bufet. – Din germ. Kredenz.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

credénț, s.n. – v. chedrenț („dulăpior”).

credénț, s.n. – v. chedrénț.

Intrare: credenț
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crede credențul
plural credențuri credențurile
genitiv-dativ singular crede credențului
plural credențuri credențurilor
vocativ singular
plural
Intrare: credent
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular credent credentul
plural credenți credenții
genitiv-dativ singular credent credentului
plural credenți credenților
vocativ singular
plural

credenț

etimologie: